Titlul original: Dumnealui si Eva

Autor:  Constantin Cuza

Serie:  –

Editura:  Albatros, Craiova 1973

Anul aparitiei: (banuiesc ca)  1973

Cand am acceptat sa citesc aceasta carte ma gandeam ca va fi ceva in genul Mielul, dar n-a fost… E un fel de satira (cred), legata de sfinti si cele sfinte. Mi-a lasat un gust amar si un what the fuck vibrant in creierul meu.

Desi mi-au placut foarte mult primele capitole, dupa primele 20 de pagini a inceput dezamagirea. Povestea e absurda, in sine, si povesteste despre cum Sisoe o rapeste pe Eva din Rai, si Farnachie, un detectiv proaspat decedat, e angajat s-o gaseasca. Si de acolo tot felul de aventuri in care sfintii ajung pe pamant, apoi in Iad etc. Ideea in sine e buna, e interesanta, dar stilul in care o povesteste Cuza lasa de dorit. Dupa primele 3 capitole, actiunea pur si simplu o ia pe aratura. Nu mai e ca bancurile alea seci la care razi (sau rad) pana mori, ci e pur si simplu absurda, si ne-amuzanta. Chiar daca mai sunt presarate ici colo cateva replici indraznete si inteligente, chiar amuzante as putea spune, decorul strica tot. E pur si simplu absurd, si atat. Si nu absurd a la Eugen Ionescu.

Limbajul e alert, si nu-ti da timp sa respiri. E complicat si incoerent, stupid pe alocuri si foarte (ma repet) absurd. Nu mi-a placut, dupa cum nu mi-a placut nici felul in care au fost descrise Raiul si Iadul, lucru ce ar fi putut fi foarte interesant. Nu mi-a placut actiunea penibila si rasuflata, care era menita doar sa atraga senzationalul. In fine, nu mi-au placut multe.

Nu-i de mirare ca n-am vazut povestea asta publicata intr-un ambalaj nou. Pute.