Breakthrough

71d8cqj7ul-_ux250_
Michael C. Grumley

Titlu original: Breakthrough

Autor: Michael C. Grumley

Serie: Beakthorugh #1

Editura: eBook

Anul apariției: 2013

Bună de citit când: hmmm, când îți place apa? Sau delfinii? Sau ești la mare și e singura carte din Kindle pe care nu ai citit-o încă?

Fun facts

Nu atâtea pe câte aș fi vrut. Aveam cartea pe Kindle de anul trecut, când m-am înscris pe Discover Sci Fi (site pe care îl recomand – și care m-a ajutat să-mi cumpăr o grămadă de cărți bune), și am zis să-i dau o șansă, mai ales că pe celelalte 7 le citisem deja. Eram în concediu, pe plajă, mă plictiseam, și m-am apucat să citesc.

Ce-i drept, am citit-o fără întrerupere, ba chiar până pe la miezul nopții, dar nu pot spune că m-a impresionat. A fost interesant subiectul, și sunt sigură că mi-ar fi plăcut enorm dacă mi s-ar fi și răspuns la niște întrebări decente, zic eu.

  • Originalitate: medie; lumi paralele, discuții cu animale, o poveste de iubire, soldați, tsunami și altele
  • Umor: 5
  • Level of awesomeness: cam de 2 stele din 5

Mini rezumat

Sunt mai multe fire narative, care urmăresc personaje conectate la povestea principală. 

În principiu, avem o echipă de biologi marini care construiesc un dispozitiv de comunicare cu 2 delfini în captivitate, Sally și Dirk. Apoi avem un investigator naval chemat să elucideze misterul unui submarin nuclear ce a luat-o razna un pic. Se continuă cu un om de știință numit Kathryn Lokke care amenință cu un tsunami, și o grămadă de politicieni nenorociți.

Se pare că avem o lume paralelă care seacă, și cei de acolo au decis să împrumute niște apă de la noi. Cum? Construind un așezământ în mijlocul oceanului. Ah, și delfinii sunt eroii în final, oarecum.

Conform celor de mai sus, pare să fie o poveste al naibii de interesantă, așa-i?

Personaje 

Alison Shaw este aproape personajul meu preferat. E super inteligentă și practic creierul din spatele translatorului ce le permite oamenilor să comunice cu delfinii. E cea mai bună prietenă a delfinilor și super împotriva armatei (care fură proiecte). Deși e descrisă ca genul acela de femeie independentă, workaholic care țintește spre binele umanității, nu mi se pare că i se face prea mare dreptate. Caracterul ei pălește de multe ori în situații naive, pe care o femeie inteligentă nu le-ar lăsa la voia întâmplării. Dar hei, nu pot fi toate Scarlett O’Hara.

John Clay este partea masculină a cuplului principal. Mi-a plăcut. A fost cât erou trebuia să fie, potrivit rolului său. Evident, ca în orice poveste, este cel care riscă tot (mai ales pensia) ca să salveze lumea. Empatic și deștept, a cauzat cam toate fazele palpitante din poveste.

John Caesare este acel prieten al eroului care de obicei e personajul preferat al tuturor. Și al meu, de altfel. E puternic, inteligent, amuzant, militar sau fost-militar, cu tupeu, curaj și mai ales, instinct de supraviețuire. Jumătate din fazele amuzante din această carte sunt cauzate de el. Mi-ar plăcea un spinoff cu Caesare.

Hank Stevas, politicianul care întruchipează tot ce e rău pe lumea asta. Genul de aroganță care îl îndreptătește să facă ce vor mușchii lui, m-au făcut să înjur cu voce tare. Trebuie să recunosc, dintre toate personajele, lui i s-a conturat cea mai bună poveste, deși are cel mai minor rol dintre toți cei de mai sus. Din păcate, partea de final și-a cam bătut joc de el. Oribil om.

Sally & Dirk sunt cei mai drăguți delfini. Când încep să vorbească cu oamenii, aflăm că sunt veșnic înfometați, și că noi oamenii am comunicat cu ei în trecut (acum câți ani oare?). Vezi, asta e enervant, că Sally face o anumită afirmație care apoi e lăsată în aer. Vreau să știu ce a vrut ea să spună și care e faza de fapt. În fine, înapoi la delfini. Inteligenți, așa cum îi știm, Sally este creierul și Dirk este mușchiul. M-a amuzat nițel analogia cu oamenii. Per total, animale foarte simpatice. Sper să îi păstreaze în cărțile viitoare.

Stil

Curat, frumos. Nu a ieșit în evidență nimic care să nu-mi placă.

Mi se pare că a apărut așa un still nou acum, care îmbină povești într-un cadru larg cu implicații fenomenale. Sunt și idei originale, ce-i drept, dar e același stil. Nu vreau să fiu rea, dar sigur există și alte metode să scrii super cărți. Adică, Stephen King face asta de zeci de ani…

În fine, nu se înjura vulgar, firele narative nu se încurcă, poveștile se îmbină inteligent.

Părerea mea

Toate bune, în afară de povestea în sine care nu e completă. Da, știu că mai există și alte cărți în serie, dar dă-o naibii de treabă! JK Rowling a scris 7 cărți minunate pentru care sute de mii de oameni nu au dormit cu o seară înainte de apariție, și tot și-a terminat fiecare poveste satisfăcător.

De ce cărțile din ziua de azi nu fac același lucru?

Trivia

Din seria Breakthrough au mai apărut încă 3 cărți. Sincer, nu știu dacă vor mai apărea:

  • Leap
  • Catalyst
  • Ripple

Din păcate pentru mine, fericire pentru alții, intenționez să-mi cumpăr toată seria, doar să văd cum se termină și dacă întrebările mele își găsesc răspunsul. Înțeleg că e o tehnică de vânzare, să rupi informația, dar cred că noi, cititorii, merităm ceva mai mult respect.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s