Thinking, Fast and Slow

20160214_094223Titlu original: Thinking, Fast and Slow

Autor: Daniel Kahneman

Editura: Penguin Books, Great Britain 2012

Anul apariției: 2011

Bună de citit când: absolut oricând; este o carte ce-ți dezvăluie o nouă față a psihologiei (sau aceeași, dar sună altfel)

Fun facts

Cartea nu este a mea ci a unui coleg șef de la lucru, în fața căruia m-am lăudat că aș citi cărți. Ei bine, am primit ce am cerut. Cărți. Trei la număr, iar prezenta e cea pe care am citit-o prima.

Sincer, m-am așteptat să o termin mult mai repede dar prea au fost lucruri interesante care m-au făcut să o tot amân. Și acum o pot numi una dintre cărțile mele preferate! Atât de preferată, încât mi-am achiziționat-o și eu.

  • Originalitate: maximă!
  • Umor: 8; pentru o carte de psihologie, mi se pare impresionant nivelul de umor pe care îl are autorul
  • Level of awesomeness: maxim, am spus!

Mini rezumat

Ce face autorul în această carte mi se pare fenomenal: ia fapte, întâmplări, gânduri din viața noastră de zi cu zi, cele banale prin care trecem, și descrie procesul prin care ajungem acolo, ce ne determină să facem anumite alegeri în viață, și nu numai. M-a uimit această simplitate, și faptul că împărtășește adevăruri pe care le știm deja, dar ne-a fost lene să le și analizam din punct de vedere psihologic sau social.

Pentru că este o carte mult prea complexă să îi fac un rezumat, voi împărtăși cu voi cele 10 învățături pe care le-am tras din toată aventura, prin citatele originale în limba engleză.

Also, dacă sunteți curioși, articolul original l-am publicat acum 2 ani pe Medium, în limba engleză, și îl puteți citi aici. Mi-a fost lene până acum să-l transform în română…

The capabilities of System 1 include innate skills that we share with other animals. […] The knowledge is stored in memory and accessed without attention and without effort.

Se pare că noi, oamenii, ne bucurăm de 2 sisteme de gândire: primul, pe care îl avem din naștere și ne înrudesc cu dinozaurii, iar cel de-al doilea este cel unde chiar trebuie să gândim ca să putem înțelege ce se întâmplă în jurul nostru. E practic diferența între instinct și rațiune. Cred.

The often-used phrase ‘pay attention’ is apt: you dispose of a limited budget of attention that you can allocate to activities, and if you try to go beyond your budget, you will fail.

Treaba asta m-a întristat. Chiar eram convinsă că fac multi-tasking la nivel superior 😦

Dar, se pare, un sistem se poate concentra la un singur task odată, iar acesta încheiat, sistemul trebuie să ia o pauză, altfel nu produce același nivel de productivitate la următorul task. Nu degeaba se spune că pauzele lungi și dese, cheia marilor succese…

People who are cognitively busy are also more likely to make selfish choices, use sexist language, and make superficial judgments in social situations.

De aici încolo, asta este scuza mea pentru când sunt morocănoasă. Și tot de acum încolo, când cineva e morocănos cu mine, o să mă uit la el cu ochi înțelegători, și voi da din cap spunând în sinea mea: been there, done that, we’re still cool, dog.

[…] the effects of ego depletion could be undone by ingesting glucose[…]

Dați-mi voie să exprim un „Science, bitch!” De-asta am tot timpul un biscuit sau o ciocolată prin geantă, birou, și pe noptieră, acasă. Aparent, poți slăbi doar gândind. Dar, dacă nu gândești la ce trebuie, se depune.

Mood evidently affects the operation of System 1: when we are uncomfortable, and unhappy, we lose touch with our intuition.

Aici ne spune, practic, că intuiția bazată pe stări emoționale nu funcționează. Probabil așa a apărut și expresia de a lua decizii la rece.

We are pattern seekers, believers in a coherent world, in which regularities […] appear not by accident, but as a result of mechanical causality or of someone’s intention.

Partea asta nu mi-a fost prea confortabilă, pentru că nu sunt genul care să accepte acest randomness cu ușurință. Tot timpul am avut impresia (încă o am) că toate lucrurile au un scop. Nu mă refer la destin, horoscop sau nebunii, ci la simplul fapt că vrem, nu vrem, totul este interconectat. Ca și viața pe Pământ, care există datorită unei combinații exacte și fericite a anumitor factori. Factori care au apărut din întâmplare… Hmm.

Unless you decide immediately to reject evidence […], your System 1 will automatically process the information available as if it were true.

Știți sentimentul ăla de antipatie pe care îl simțiți aproape instant când cunoașteți o anumită persoană? Și câteva zile mai târziu sunteți best friends? Ei bine, citatul de mai sus explică care-i treaba de fapt.

The reason is that the person who acquires more knowledge develops an enhanced illusion of her skill and becomes unrealistically overconfident.

Și eu mă bucur de acest fenomen. Oarecum. Adică, cred că mă descurc, și aș susține sus și tare că m-aș descurca în orice situație și chiar aș crede acest lucru, dar nu sunt sigură că ar fi și în totalitate adevărat. Ce m-a pus pe gânduri partea asta din carte…

Organisms that treat threats as more urgent than opportunities have a better chance to survive and reproduce.

Probabil și unul dintre motivele pentru care oamenii care nu-și asuma riscuri *trăiesc până mor. Noi, ceilalți, care ne avântăm în zările îndepărtate să vedem și să cucerim și să știm, avem mai puține șanse de supraviețuire. Dar sincer, mai bine așa ca noi decât să stau închisă în casă de teamă să nu mă lovească o bicicletă pe stradă.

Confusing experience with the memory of it is a compelling cognitive illusion — and it is the substitution that makes us believe a past experience can be ruined.

Nu m-am prins din prima atunci când am citit partea asta în carte, dar ce spune mai sus autorul este că un concediu de 10 zile, absolut minunat, în care ne-am simțit cel mai bine ever, poate fi considerat și împărtășit altora ca o experiență oribilă, pentru simplul fapt că la întoarcere ți-ai uitat valiza în taxi. Știți ce zic?

Învățăturile au fost mult mai multe, dar acestea m-au impresionat cel mai tare. Pe Medium sunt descrise mai în detaliu pentru că erau proaspete informațiile la mine în cap, dar majoritatea învățăturilor încă au rămas cu mine.

Vă las cu un ultim detaliu minunat: Daniel Kahneman a primit premiul Nobel în 2002 pentru Economic Sciences. Și are doar 83 de ani.

*Mi-am dat seama după ce am scris, dar mi s-a părut amuzant și l-am lăsat așa.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s