Al optulea păcat, Philipp Vandenberg

20180122_185232
Pentru că celelalte 7 erau ocupate…

Titlu original: Die 8. Sünde

Autor: Philipp Vandenberg

Serie: Hörbücher, cartea 4

Editura: Rao International Publishing Company, București 2010

Anul apariției: 2008

Bună de citit când: nu ai la îndemână o carte de-a lui Dan Brown

Fun facts

Cartea a fost primită, și se pare ca în ultima vreme numai din astea citesc. Premisa părea interesantă, ceva cu Vatican, papi, crime, conspirații și altele asemenea. Totuși, m-a dezamăgit. Adică, știu că nu e Dan Brown și apreciez că se scriu astfel de cărți, sunt interesante, dar acțiunea și contextul acestei povești a fost foarte slab. Ori mi-am dezvoltat eu pretenții prea mari, ori autorul nu s-a chinuit prea tare să scrie o carte care să te țină cu sufletul la gură.

  • Originalitate: meh, 5 (doar pentru că apare și o exorcizare)
  • Umor: 2, doar de situație
  • Level of awesomeness: 3

Mini rezumat

În urma unei exorcizări care ia o întorsătură dubioasă, asistăm la crime. Partea oarecum bună a acestor crime este că știi cine le comite, dar nu știi în ce context sau de ce. Ca să nu mai zic că pentru unele nici măcar nu afli motivul la finalul cărții.

Se ia un neamț anticar care se ocupă de afaceri cu cărți vechi, o ziaristă criminalistă care e concediată pentru că știe prea multe, niște papi a căror singură preocupare este… să se plimbe cu mașina, un procuror tinerel al cărui succes e definit prin faptul că a fost prezent la momentul potrivit, și o sectă cvasi-religioasă, care se ocupă de fapt cu studii științifice. 

Dacă aș citi numai ce am scris eu mai sus, m-ar fi făcut curioasă o asemenea carte și aș deschide cu entuziasm prima pagină. Dar, din păcate, toată acțiunea de care ar fi fost capabilă povestea a fost pur și simplu violată din carte. Alt cuvânt nu găsesc.

Urmează un fel de telenovelă nu foarte romantică, în care unii se îndrăgostesc, se ceartă, se separă, sunt urmăriți de poliție, alții mor și, ce m-a enervat cel și cel mai tare, a fost că la final concluziile (unele dintre ele) efectiv ți se pun în față pentru ca toate celelalte lucruri să se potrivească de minune. Spiritul meu de cititor a fost jignit la cum a găsit autorul de cuviință să rezolve toate probleme. Un final laș, aș îndrăzni să spun.

Și acea sectă care, în final, aflăm că are un țel destul de fascinant, nu face nimic interesant! Nimeni nu e super diabolic, nimeni nu suferă, nimeni nu e torturat. Nimic.

Așa-mi trebuie când am așteptări mari de la o carte. Și totuși, câți papi există în Vaticanul ăla?! Numai în carte am citit despre vreo 4.

Personaje

Ați observat cum nu îmi place să vorbesc despre personajele din cărțile pe care nu le-aș recomanda? Cred că abia acum mi-am dat seama, când mă conving că e necesar să scriu câte ceva. Of.

Marlberg este acel afacerist anticar. El este, de departe, cel mai interesant personaj prin simplul fel de a fi. Ce nu mi-a plăcut este faptul că toată atitudinea lui se contrazice singură. Știți acele personaje care au un anume amploa care anticipează cam orice urmează să facă, pentru ca în final să se întâmple ceva care să-i răstoarne comportamentul și să ne facă să aplaudăm de fericice? Marlberg nu e așa. El nu știe ce vrea de la viață, și nu pentru că așa a vrut autorul să fie, ci pentru că personalitatea lui este atât de dezordonată încât nu are sens.

Caterina este cealaltă jumătate a telenovelei, evident. Ea este acel polițist din filme, care e concediat chiar înainte să descopere cine e criminalul, și care își riscă cariera să prindă criminalul și în final este erou. Doar că nu are farmecul acelui tip de polițist/detectiv. Nici ea nu are o stare bine definită și, la fel ca Marlberg, acționează cum îi dictează autorul, nu cum i-ar dicta personalitatea. Am zis deja că urăsc genul ăsta de personaje?

Cardinalul Gonzaga, cel care putea fi cel mai bun și frumos personaj din poveste, este doar enervant. Nu acel enervant pentru că autorul a creat un personaj atât de bun, ci enervant pentru că e o balegă, scuzați-mi franceza. Teoretic, el este motivul pentru care se întâmplă toate, și e fain că știi încă din primele capitole că asta e situația. Ce nu știi, însă, este cum a ajuns să facă tot ce a făcut, și cum a scăpat basma curată. Finalul doar povestește ce s-a întâmplat de fapt, nema acțiune.

Mai enumăr doar alte personaje, care nu s-au remarcat prin absolut nimic, ci au avut loc de umplutură că așa cerea povestea: Marlene (datorită căreia începe totul), Anicet (conducătorul sectei Fideles Fidei Flagrantes), Murath (hematolog – cred, care încheie practic povestea), marcheza Falconieri (nu am nici cea mai vagă idee care a fost scopul ei în carte) și Barbieri (detectiv, probabil cel mai amuzant personaj).

Stil

Trist. Foarte trist. Acțiunea nu se desfășoară, doar dă impresia că se desfășoară. Acțiunea îți este povestită. Din lene, presupun, autorul nu a încercat să vină cu explicații pertinente la ceea ce se întâmplă, și a ales calea ușoară: să inventeze un personaj care să povestească.

În mai toate cărțile, mai ales cele unde apare o crimă, există acele indicii pe care autorul le lasă pe parcurs, și le pui cap la cap și te bucuri că ai nimerit finalul. Aici nu este vorba despre asta. Aici, indiciile sunt atât de aruncate în față la modul cras, încât nu numai că nu-ți dai seama că sunt indicii, dar te mai și lasă cu buza umflată când nici un personaj nu face legătură!!!

Este povestit la persoana a treia, cu capitole scurte care uneori se termina cu un cliffhanger. Când zic uneori, mă refer la 1 capitol din 10. Limbajul e curat, descrierile frumoase, acțiune cel puțin enervantă.

Și avea atâta potențial…

Părerea mea

Nu aș reciti-o, și mi-ar fi frică să o recomand cuiva. Puținii prieteni cititori pe care îi am mi-ar arunca-o în față după doar câteva capitole. Dacă toate cărțile autorului sunt așa… nu vreau.

Trivia

Philipp Vandenberg este unul dintre cei mai bine vânduți autori germani, și arheolog de meserie. Probabil de asta scrie numai despre conspirații cu faraoni, arheologi, religie și altele.

Aș scrie ce alte cărți mai are, dar titlurile sunt doar în germană (se pare că nu e destul de bun să fie tradus în engleză), și nu găsesc nicicum o lista logică.

Iar dacă, într-un anume fel, contează părerea mea, vă rog nu citiți. Sunt atâtea cărți mult mai bune pe tema religiei și a conspirațiilor, încât nu merită să vă pierdeți timpul.

Și pot spune, pentru prima dată, că am citit eu cartea, pentru ca voi să nu trebuiască să o citiți. Aștept să zic asta de mulți ani 🙂

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s