Despre destin, sau religie. Cred. Încă nu am decis despre care

For the English version of this article, please click here.

Nu sunt o persoană prea religioasă.

Am mințit; chiar nu sunt o persoană religioasă. Obișnuiam să fiu, acum mult timp, pe când încă încercam să-mi dau seama care-i treaba cu această lume, apoi am realizat că nu e pentru mine.

Nu am nimic împotriva ei. Majoritatea prietenilor mei sunt foarte inteligenți și credincioși, și avem mai tot timpul conversații interesante despre cele două lumi diferite din care facem parte. Nu ne certăm niciodată (din câte țin eu minte…) și tot timpul cădem de acord să nu cădem de acord asupra anumitor aspecte.

Chiar azi am avut o astfel de conversație cu un prieten – despre soartă. Nu știu sigur de ce, dar tot timpul le-am luat laolaltă pe ambele: destin și religie. Poate e partea aceasta de predestinat pe care nu o înțeleg, sau treaba cu Dumnezeu are un plan pentru mine, dar am observat că viziunea mea asupra destinului nu are un înțeles chiar universal.

Citește în continuare „Despre destin, sau religie. Cred. Încă nu am decis despre care”
Reclame

On fate, or religion, I think. I’m still deciding which one it is

Pentru versiunea în Românește a acestui articol, click aici.

I am not a very religious person.

I just lied; I really am not a religious person. I used to be a while ago, back when I was still figuring out this world, but then I realized that it is not for me.

I have nothing against it. Most of my friends are highly intelligent religious people, and we always have interesting conversations about our two different worlds. We never fight (as far as I can remember) and we always agree to disagree for certain stuff.

And today I had a conversation with such a friend about fate. Not sure why, but I have always put the two together: fate and religion. Maybe it’s the preordained part I don’t quite understand, or the God has a plan for me stuff, but I realized that my vision of fate is not the same as the universal opinion of it.

For me, the fate sort of exists. Not in the way that somebody has already decided my life, but in the sense of purpose: this person will achieve this [insert big and world changing fact] in her life. All the other minor things that happen and so many call them coincidences, are merely decisions we take or external factors that happen and change our trajectory. The finality of it all already exists, but it’s up to us and our decisions on how we get there.

Do I make any sense? My mind is struggling right now to understand why just the purpose is not the same as the already written life. Maybe an example will help.

This is a story that I always love to tell, and I’m pretty sure my friends are sick of it, but it’s the story of how I ended up working where I do (which, by the way, it’s an awesome place to work). I was on holiday with my then boyfriend on the sea side. We were camping at an organized camping site (yeah, we were the guys with the tent), so electricity was not on every tree. We went to charge our phones in the designated area. While browsing my phone, I found job suggestions on my email. I wondered if the job application worked on my phone (it was an older phone) so I’ve installed it. Right there, I saw the job postings, and I liked one more because it had a colored logo.

My then boyfriend, who was scratching the latest bug bite on his leg, said that he’s heard of them and I should apply. I was like Neah, ain’t nobody got time for that! And he insisted, what do you have to lose? he said. And I applied, then forgot about it.

Two days later I was back at home, actually at work, and my phone rang. Turns out they found me interesting (or they were out of options – I still don’t know for sure) and we’ve scheduled an interview. Six years later, it was the best decision ever!

Just look at how many things had to happen in order for me to get this job. It’s like the universe plotted and threw all it had towards me, waiting eagerly for my decision. I’m pretty sure this wasn’t my purpose in life (I hope), but what I am sure of, is that it took me closer to it.

What is my purpose? I have no freaking clue. I still dream to be Sailor Moon one day, but that’s another story.

For a moment there, I forgot what I was talking about. Maybe I just wanted to tell that story one more time. Back to the topic, I still don’t know for sure the difference between my fate and a religious one, but I know they’re different.

What’s yours?

Ce bine că și alții se gândesc la citit…

Și prin alții mă refer la, ba-dum-tss, Profi. Da da, lanțul de magazine Profi care, mai nou (sau poate mai vechi, dar abia acum am observat eu), împart povești pentru copii în stânga și-n dreapta.

Am chiar și poză:

20180425_194821

Cer iertare pentru calitatea pozei. Niciodata nu m-am priceput la treaba asta cu pozele…

Dar să nu uităm esențialul. Nu pot decât să mă bucur că literatura și pasiunea pentru citit se împarte chiar și prin supermarketuri. Este evidentă strategia de marketing și de vânzare a noilor jucării pe care le au, dar cui îi pasă atunci când poți citi o poveste în drumul spre școală sau, în cazul meu, într-o pauză la film.

Povestea se numește Primăvara Rotofeilor, iar pentru copii e o minunată poveste a celor 6 prieteni pufoși care pornesc în căutarea culorilor curcubeului. Pentru adulți, e o poveste cu 6 prieteni care nu fumează mănâncă ce trebuie, au un pic de ADHD și stau prost cu orientarea în spațiu.

Pfff, ce copil inocent am fost și eu odată…

DoarCărți își schimbă fața. Nu tema, doar fața

Dragii mei,

Scriu aceste rânduri cu rânjetul până la urechi. După îndelungi convingeri cu mine însămi, am decis, în sfârșit, să-mi transform blogul în website. Probabil ați observat deja că acum se numește doarcarti.com. Nu am cuvinte să descriu cât de bun e sentimentul că deții ceva care e al tău și doar al tău, în mediul online.

Drept urmare, urmează o serie de modificări ale blogului site-ului. Nu schimbăm tema, pentru că îmi place maxim aceasta, așa curățică cum e. Mă rog, probabil o voi schimba cândva deoarece mă plictisesc destul de repede, dar până atunci, iată ce vă așteaptă pe aici:

  • format nou pentru cărți și descrieri
  • reviews pentru filme, și mai ales filmele după cărțile pe care le citesc
  • reviews despre seriale, cu și fără cărți la origine
  • un club de lectură local (apoi în toată lumea)
  • un club de scriitori amatori
  • o pagină de Facebook
  • multe alte lucruri pe care încă nu le-am gândit

Nu promit că totul se va întâmpla de îndată, dar în acest an tot reușesc eu să-mi găsesc o gașcă de oameni faini alături de care să discut totul despre cărți și să colind cele mai cozy cafenele din zonă.

Iar nu în ultimul rând, pentru că vreau să mă apuc serios de scris, mi-ar plăcea enorm să văd cine mai are aceeași pasiune, și cum ne putem îmbunătăți unii pe alții.

Deci, voi lipsi cu articolele de pe website o perioadă, dar promit să revin în forță în luna martie.

Să fiți fericiți, și să nu vă opriți niciodată din citit!

V-am pupat,

AndeGri

Doamne, dacă-mi ești prieten

Am dat peste poezia următoare din greșeală. Au părinții mei Almanah 2016, versiunea Giroc, și eu o răsfoiam din lipsă de ocupație. Nu citesc de obicei poeziile pe care le găsesc aiurea, dar asta mi-a atras atenția și chiar m-a făcut să râd.

Poezia e scrisă de Spiridon Popescu care, se pare, e un poet destul de renumit pe la noi. Îmi este aproape rușine să recunosc că nu am auzit de el până acum. Oricum, poezia de mai jos pare a fi cea mai populară dintre poeziile sale, și veți înțelege imediat de ce:

Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare
Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.

Cum am re-învățat să citesc

După cum bine știți și după cum v-am învățat deja, de fiecare dată când spun că I’m back, well… mai trece o vreme până când sunt efectiv back. Dar de data asta chiar citesc cu ardoare și abia aștept să termin cărțile să povestesc și altora despre ele, într-un extaz absolut naiv și sincer.

În ultimele 2 săptămâni s-au întâmplat o grămadă de lucruri, iar toate aceste lucruri m-au împins la citit (într-un mod sau altul).

* Am fost în Istanbul, Turcia la Webit Congress 2014. Am fost în interes de serviciu (it was awesome, by the way) și m-am întors răcită în ultimul hal. Partea bună a răcelii este că m-a ținut trează nopțile, în special din cauza tusei, și deci am avut timp să citesc (cu umilință spun – la lumina telefonului că întrerupătorul era prea departe). Așa mi-am continuat lectura cărții Salem’s Lot. Citește în continuare „Cum am re-învățat să citesc”

Hello writing, my old friend

So… au trecut ages de cand nu am mai scris nimic. Actually, de cand nu am mai vizitat blogul sa citesc toate comentariile si aprecierile voastre minunate. Oficial, super multumesc ca mai aruncati o privire pe aici.

Cu umilinta, promit sa revin in forma maxima cu cele mai noi carti citite si alte categorii (pentru ca am prea multe vartejuri in cap).

Pe scurt, cu ce m-am ocupat eu in ultima vreme si cu ce va voi stresa restul anului:

*am crosetat o gramada de chestii (in prezent lucrez la un Despicable Minion – revin cu poze, promit!)

*mi-am facut the best-awesomest-superbest cook-book, care arata ca o valiza cu foi si poze si sfaturi si retete. Mai ramane sa gatesc efectiv….

*colectia mea de abtibilde tocmai a depasit numarul 5000 si sunt atat de mandra de ea! Voi reveni cu poze si aici, promit!

*am un mega-aweome job si cei mai buni si nebuni colegi din lume! Mai multe despre asta mai tarziu.

*am fost la mare in Romania (al doilea an consecutiv) si m-am intors sclipitor de neagra. La propriu, sclipesc.

*am invatat sa fac o lista de cumparaturi si voi impartasi secretul. Aparent, nu e asa simplu cum pare…

Last, but not least, am o super biblioteca si o super colectie de carti pe care le-am cumparat si nu am apucat sa le citesc. Ba mai mult de atat, am vazut filme cu nemiluita si chiar vreau sa incep o categorie de comparatie film-carte. Avand in vedere ca iubesc la fel de mult filmele si cartile, va fi interesant si chinuitor pentru mine.

BTW, cine mai asteapta cu ardoare ultima parte din The Hobbit? Si cine a citit efectiv cartea de 200 de pagini transpusa in 9 ore de film?

Mi-a fost dor de voi! Va pup si ne auzim!