De ce e bine să fii grec?

Dacă tot am lipsit atâta vreme de pe plaiurile mioritice ale sfântului citit, revin în forță, cu multă dramaturgie, iar ca să fie mai interesant, încep cu vechii greci, citiți la recomandare, digerați ușor și, uneori, cu deosebită plăcere.

Dar vorba multă, sărăcia omului!

Am început cu Sofocle, de la care am citit singurele tragedii rămase în viață până în ziua de azi, 7 la număr.

Încep cu Aias (Aiax), prima citită. Greu de descris la ce mă gândeam când am terminat-o. Pe de-o parte, cred că a fost prima tragedie citită în versuri, și mi se părea foarte greu de descifrat un astfel de text (de atunci am învățat cum să le pricep). Pe de altă parte, mă întâlnisem, ca la foarte multe piese de altfel, cu sinuciderea. Sfârșitul piesei a salvat imaginea lașității și a egoismului ce l-a cuprins pe Aiax de s-a sinucis, și anume lupta pentru corpul său. Mi-am adus aminte cum grecii erau oameni mândrii, adânc înrădăcinați în religia și tradiția lor, la fel cum văzusem în Troia, în lupta pentru corpul lui Hector. La fel ca în cultura japoneză, mi se pare un lucru onorabil și demn de admirație. But then again… Citește în continuare „De ce e bine să fii grec?”

Reclame